FOTO | Tânăra mamă și cei doi copii cu care s-a aruncat de pe un bloc din Timișoara își dorm somnul de veci într-o criptă donată. Tatăl copiilor vrea să le facă un mormânt nou (EXCLUSIV)

Publicat: 06/06/2022, 12:46

La o lună de la înmormântare, cripta în care sunt așezați Iuliana Billi și cei doi copii este tot cu cele mai multe coroane și candele, din întregul cimitir din cartierul Freidorf, din Timișoara. Tragedia nu a fost uitată nici acum de timișoreni, iar familia vine aproape zilnic la mormânt.

Unul dintre muncitorii cimitirului își amintește cu groază și acum momentele de la înmormântare și spune că rar a văzut atâta lume îndurerată.

„Aoleu! Nu-mi aduceți aminte. A fost groaznic. Rar am văzut atâta durere. Îi văd și acum, aproape în fiecare zi, cum vin la mormânt. Rude și familia vin! E o femeie care vine aproape în fiecare zi și aprinde candele acolo”, spune muncitorul.

Criptă, donată de o familie de germani

Mormântul în care este îngropat sicriul cu trupurile femeii și ale celor doi copilași se află lângă capelă, în centrul cimitirului, într-o criptă donată, care a aparținut unei familii care a locuit în Timișoara, însă, ai cărei membri sunt mutați toți în Germania.

Administratorul cimitirului spune că tatăl copiilor a început demersurile să facă o criptă nouă.

„Străbunica copiilor, din partea tatălui, vine zilnic la mormânt. Bunica vine, tatăl copiilor vine și el. Chiar am vorbit astăzi cu el, că vrea să refacă mormântul, să facă o criptă nouă. Acolo a fost o familie de nemți, care sunt plecați și au donat cripta bisericii, iar biserica a avut bunăvoința să le-o dea lor, având în vedere cazul care a fost și cu copii. Dar tatăl vrea să o refacă și să facă o criptă nouă acolo”, spune administratorul cimitirului.

Cazul Iulianei Billi a șocat o țară întreagă, în urmă cu o lună de zile. Femeia, în vârstă de 32 de ani, s-a aruncat de pe un bloc de zece etaje, din Timișoara, ținându-și în brațe cei doi copii, un băiețel și o fetiță, de trei și respectiv șase ani. Tânăra a murit pe loc, iar după aproape o oră medicii au declarat decesul și pentru cei doi copii.

Daniel Groza
Daniel Groza și-a început cariera de jurnalist în anul 1997, în presa locală, ca reporter la ziarul Redeșteptarea din Lugoj (6 ani), ziar la care mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi turiști au fost șocați de nota de plată de 811 euro pentru 2 băuturi,...
Ilie Năstase s-a despărțit de Ioana: 'Durere mare…'. A plecat singur în Cehia, cu lacrimi...
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Un bărbat care își căuta soția dispărută de-acasă a descoperit că aceasta fusese înghițită cu...
BAC 2024 | Ce subiecte au picat la geografie, logică, filosofie, sociologie și psihologie
Secretul longevității celui mai VÂRSTNIC fotbalist din lume. Ce mănâncă Kazuyoshi Miura și ce stil...
Preţul exorbitant pe care l-a plătit un cuplu pentru două băuturi la un restaurant din...
„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a...
Cum se apără femeia acuzată că ar fi mușcat un copil pe o plajă din...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
ABANDONATE într-o mină! Peste 50 de mașini clasice VOLKSWAGEN au fost date uitării - VIDEO
Scandalul după golul Turciei la Euro ia amploare. Ambasadorul turc a fost convocat de germani....
FRUMUSEȚEA nu aduce FERICIRE. Ce se întâmplă cu oamenii care ARATĂ prea BINE?
Cutremur în cazul Caracal. Ce a făcut Gheorghe Dincă în închisoare
O stațiune din România, spaima turiștilor. Fug din cauza mizeriei în care a ajuns
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Monica Tatoiu a povestit un moment care a marcat-o din copilărie: „Ce bătaie am luat!...
Victor Vrînceanu, dezvăluiri cutremurătoare la adresa Andreei Antonescu: ”Mă trezesc că o persoană străină stă...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, de ce ai copiat la tema asta?
Istoria modei, modificată pentru totdeauna de invenția acelor din os de acum 40.000 de ani
×